Casa veche, de tara cu soarele rosu atarnat de prag sub coloana cea alba,
radea in ziua cu ierburi inalte sub cerul cu pasari grabite,
in hamac mi-am lasat visele si dorintele le-am ascuns sub trepte cu flori de hortensii albastre,
gusteri verzi de smarald tolaniti prin iarba inalta ma priveau cam mirati
si -am plecat
stiind ca n-am sa mai vin vreodata,
norii albi suspinau si-ar fi vrut sa m-opreasca cumva,
nu stiam ca in viata te-astepta prapastii sau ploi pe sub umbre,
printre pomi infloriti batea vantul si moartea venea fara glas,
am crezut ca puterea din mine distruge balauri uriasi,
cadeau flori de cires peste case si -am lasat in urma gusteri si pamantul cel rosu ,
intr-o zi m-am intors pe treptele reci cu hortensii albastre si-as fi vrut sa sarut icoana
femeii plecate de mult din lumea aceasta de corbi zburand printre flori de cires,
intre sfinti am cautat adevarul uitat si-am stiut ca in lume nu conteaza ce esti,
ca regii cad de pe tronuri prea-nalte,
as fi vrut ca din viata sa d-au anii innapoi pentru visul de ieri,
n-am stiut copil fiind sa-ti fi prins mainile tale uscate in parul meu ud poate n-ai fi plecat catre moarte,
te-am iubit printre flori de hortensii albastre si-am vegheat intr-o zi
pan” la ziua sa apari
si sa-mi spui ce e viata printre lacrimi de hortensii inalte,
de atunci eu iubesc in tacere gradini de hortensii albastre si ma pierd printre ingeri si
sfinti in vise curate,
daca stii ca in viata conteaza lumina te inalti printr-un cantec departe de castele si
vise desarte,
oameni buni plecati pe aripi de ingeri in zbor,
faceti hora de-acolo de sus si trimitei sa ninga cu flori,
stele ard in tacere si zapezi imense si grele au cazut peste mine dar in suflet purta-v-ai
mereu dragostea mea pentru tine.
*pentru bunica mea