Bogdanahelp's Blog

Just another WordPress.com weblog

De Dragobete Februarie 24, 2010

Filed under: Povestile mele,Povestile mele,Secvente — bogdanahelp @ 7:28 pm

M-am intrebat de multe ori de ce oamenii cred ca ea, Dragostea, ar putea veni doar in zile speciale.

Dragostea este peste tot, chiar si in ploi…

Totul in viata este o problema de atitudine.

Oamenii se prabusesc cand pierd iubirea.

Mereu, altfel nu s-ar mai fi scris povesti de dragoste.

Nimic in lume nu doare mai tare decat tradarea si senzatia ca te strange cineva de gat noptile, ca lumea ta se face mai mica si, brusc, nu mai are culoare si gust.

Putem face din orice zi din viata noastra o sarbatoare a dragostei.

Sa dam voie ploilor sa ne sarute sufletele si zapezilor din cer sa ne curete, sa construim o lume in care sa fugim noptile cand ne simtim goi.

O lume a frumusetii si  numai a noastra.

Dragostea este ca un sifonier vechi de la bunica.

Are multe sertare si s-ar putea sa gasesti atatea  surprize incat sa nu te simti pregatit.

Daca le deschizi pe rand s-ar putea chiar sa iti placa.

Exista posibilitatea ca el, sifonierul, sa se reverse peste tine si sa stii ca niciodata, in dragoste, nimic nu-i prea mult.

Pentru suflet.

Iubirea   poate fi ciocolata  de dimineata si in egala  masura sa vrei totul dintr-o data,  uneori nu iese cum vrei sau nu iese deloc cum ai crezut…

Ei si?

Planeta asta inca este populata….si cand  ne-om plictisi, probabil vom cunoaste alte lumi.

Ne vom duce cu cosuri de ghiocei si de violete si pe alte planete, eu cred ca oamenii vor cauta peste tot dragostea si nu se vor opri niciodata.

Din zbor peste stele.

 Vor cauta mereu zborul in viata peste timp, stele si spre ingeri si daca uneori ne mai impiedicam si mai ratacim, intotdeauna exista protectii, ca de nicaieri.

Pentru oameni calatori si suflete din praf de stele, pentru invingatori si pentru cei care se prabusesc.

Dragostea este la fel.

Nu   o pot cumpara toti banii din lume si nici n-o poti clona, ca daca ai piedut-o sa fie la fel.

Ea este cadere de fori de tei si miros de feriga in paduri intunecate, parfum de mare si vant .

In nopti cand poate tu nu mai stiai cine esti acolo sus mereu ti se pregatea altceva, sa nu te indoiesti niciodata de asta.

Pentru ca esti special.

Uneori tu uiti cat de special poti fi,

te pierzi pe drumuri care seamana cu puzzleurile facute de copii pe covoare, ei le strica cand se plictisesc…..

viata seamana de multe ori cu o increngatura de intrebari si de drumuri si ai vrea ca cineva sa -ti spuna ca vei reusi.

Poate cauti o vorba buna si nu mai astepta ajutor de la nimeni, asta cred eu….

Cere de acolo de sus, te-ai intrebat ca poate ai uitat sa te mai uiti spre Cer?

Ca poate ai uitat sa te mai bucuri de ploi?

Ca ai uitat sigur sa duci ceva unui om care are mare nevoie de o paine sau de o haina?

Si atunci cum sa primesti?

Este atat de simplu.

Binele facut cuiva va veni in viata ta, Omule.

Oricat de nesemnificativ ti s-ar parea gestul tau, fa-l din toata inima!

Si vei vedea ca in viata ta multe zile vor fi ..ca de Dragobete.

Anunțuri
 

Eterna dragoste Februarie 20, 2010

Filed under: Povestile mele,Povestile mele,Secvente — bogdanahelp @ 5:01 pm

 

Oameni pleaca uneori din vietile noastre lasand in urma dare de parfum de trandafiri uscati,

tristete nu ai chip esti fum sau pacla,

  deschideti  ferestre in noapte  si aprindeti    lampile de veghe,

tacere in noapte sparge-te,

au zburat liliecii din pestera sufletului meu,

 nu mai stii cine esti dintr-o data,

dragoste am inaltat  palate pentru tine,

intr-o clipa,

au cazut ingerii la care ma inchinam.

tristete te ascunzi noapte in lampi de Aladin,

dragostea  intre ingeri si psalmi,

lacrimi de fata ,

puterea oamenilor sta in zborul peste caderi si oameni care pleaca,

scutura-te suflete in vant la fereastra albastra,

da-te suflete de pamant ca sa plece tristetea,

unii pleaca ,

altii vin..

unii iubesc ,

altii ranesc,

invingatorii sunt cei care stiu sa caute dragostea printre ingeri ,

 stele si speranta.

Coloane mari albe peste timpuri din suflete ,

arcade cu trandafiri roz ca feeria de vise ,

dulceata din saruturi de fata si zambet furisat pe sub gene intoarse,

bucurie si cadere,

de dragoste eterna.

 

Cateodata si ingerii plang Februarie 15, 2010

Filed under: Povestile mele,Povestile mele,Secvente — bogdanahelp @ 7:11 pm

Sunt iubiri care te inalta spre cerul inalt cu aripi de plumb prafuit,
si -n zbor tu simti ca poti zbura peste muntii-nstelati,

cateodata si ingerii plang pentru oameni cazuti prea devreme,

cu suflete mari intr-o lume de iele danaand la brat tangoul uitat prin zapezi de noiembrie -nalt,
iubiri risipite-n ceata de-amiaza de toamna,
ei vin peste luncile-amare cu gust de pelin ars de soare si stau pe margini de nori,

plutesc nuferi pe-un lac in deriva si aerul greu ameteste fluturii negrii in zbor,

pentru viata si oameni uitati pe pamant printre scuturi si lanci stralucind in soarele rosu cad ingeri in zbor pe pamant,

iubirile trec si-n umbre de salcii un suflet ramane planagnd,
norii sunt grei si trebuie sa te -nalti si sa zbori spre lumina,

oamenii- munti venind fara zgomot din lumea de umbre,

uneori ploua din cer cu lacrimi de inger,

tristete adanca te ivesti in vise ranite de cavaleri negrii in zbor pe drumuri prea albe,

suflete te plimbi printre templele vechi ,

ruine si fast fara rost,
statui impietrite privesc din umbra amara ,

ingerii lasa petale de flori pe un drum si ne prind de mana in treacat,

amintiri   veniti cu toate sa facem o hora pentru un suflet pribeag,

 
ridicati-va catre soare in puf de papadie si -n praful din viata,

daca-ai putea pastra ceva din secretul din ochi deb tiganci la focul de stra
cand ploua cad lacrimil de inger pe pamant insetat de iubire,
daca-am putea gasi perlele si sa le aducem pe maluri,

dragostea este tot ce ramane in viata   pana la urma zburand printre lacrimi, petale cazute de flori si visul din zori.

 

Flori de iarna Februarie 11, 2010

Filed under: Povestile mele,Povestile mele,Secvente — bogdanahelp @ 1:02 pm

Flori de iarna inghetate ca iubirile trecute apar noaptea  la ferestrele sufletului.

Lumina lunii le face sa para ireale.

Iarna aduce flori inghetate in ferestre diminetile si altele in suflete.

Ploi de iarna si zapada prinsa in pomi ca desenata,

turturi de gheata stralucesc noaptea si te gandesti ca daca te-ai lasa ca pe tobogan in vartejul viscolului ai ajunge in alte lumi de poveste.

Tara de povesti fermecate pare lumea dupa ce ninge bogat,

tacerea diminetilor de iarna cu pomi imbracati ca de sarbatori dalbe intrece povestile din carti.

Ele cumva spala  sufletele si ne fac sa zambim putin mai veseli in frigul de afara.
Iarna este medicament impotriva tristetii pentru ca o ingheata,

te  farmeca prin jocul copiilor cu sanii si bulgari de zapada.

Flori de iarna ce par fete de imparat din Tara Zapezilor ,

te prind de mana intr-un joc nestiut si mereu altul,

le-ai desena acasa pe foi de hartie colorata si ti le-ai pune ca servetele pe masa.

Flori de iarna inselatoare ca iubirile ce trec prea repede,

va scuturati petalele in ninsori de poveste,

daca v-am lua acasa v-ati topi precum visele.

Ne plac saruturile voastre reci pe obraz si frumusetea voastra trecatoare, iarna ne invaluie cu vant  grabit si fulgi de zapada,

lasandu-ne in suflet flori de iarna.

 

Arlechinul Februarie 5, 2010

Filed under: Povestile mele,Povestile mele,Secvente — bogdanahelp @ 7:16 pm

Sufletul tau uneori, Omule ,

este scufundat in mlastina  tristetii,

te-ai afundat in noroiul dezamagirilor si tristetile  lasate in urma de alti oameni  par sa nu se mai termine.

Iesi de multe ori pe strada zambind  si pare ca viata ta este doar un dans pe sarma,

te plimbi pe starzi intortocheate si iti aduci aminte de un spectacol vazut candva,

in copilarie,

 „Arlechinul”  imbracat precum un bufon avea un ochi care  rade si unul care plange.

Ca viata,

 cand gri ,

cand roz ,

cand cenusie.

Ti-a placut atunci acel spectacol dar nu ai crezut ca va face parte intr-o zi din viata ta, spectacol in viata sau viata ca un spectacol nici tu nu mai stii ce-i cu tine.

Sunt iubiri care seamana cu acel Arlechin din copilarie,

oamnei-bufoni care iti ravasesc uneori sufletul precum vantul toamna frunzele pe strazi,

vartejuri urcandu-se pana la cer si imprastiate pe masini,

oameni si -n statii de autobuz diminetile,

cate frunze cazute atatea tristeti lasate ,

poate uneori ar fi bine sa luam frunzele cele mai frumoase si sa le prindem cu bolduri acasa de perdelele din dormitor, 

 sa vedem ca fericirea  se duce intr-o zi.

Precum frunzele.

Fericire argintie sau bleu ,

tu cazi din copaci fermecati in nopti tacute cand trece vantul si imprastie visurile.

Le duce departe si-n sunet de  clopotei de vant tu stii ca s-a dus ceva,

te trezesti dimineata si viata ta s-a schimbat.

A plecat.

Se va inventa intr-o zi pastila pentru inimi ranite,

 dar oamenii nu se vor inghesui sa le cumpere pentru ca vor vrea sa guste din decadere si savurand fructul amar se vor elibera sufleteste,

cand inveti sa te lupti cu proprii demoni razboiul tristetii este pe jumatate castigat.

Hei, viata oare de ce uneori cad ingerii si lumea uita sa-i planga?

Cand lumea intunericului coboara peste stelele tale din vis ,

cand nu stii sa ierti sau sa uiti,

cand prapastii se deschid si trebuie sa sari peste ele,

poate ca te-ai plictisit,

poate ca nu mai stii sa iubesti,

poate este  doar o faza si sigur ai avut si zile mai bune..poate…poate..tu, Omule , cauta lumina din sufletul tau ,

fara frica da-ti jos masca de Arlechin si zboara spre Dumnezeu ,

stele si ingeri… 

vei vedea,  

umbrele din sufletul tau se vor estompa.

Omul Arlechin va ramane  doar o masca pe un perete dintr-un hol si sufletul tau va canta , 

 mastile vor cadea si lumina va intra pe fereastra .

Pasarile Phoenix stau mereu langa oamenii ce-si arunca mastile  de Arlechini.

 

Viata ca o cana de cafea Februarie 1, 2010

Filed under: Povestile mele,Povestile mele,Secvente — bogdanahelp @ 6:31 am

 

Seamana viata cu gustul unei cafele,

cand aromata ,

cand verde,

cand bine prajita sau foarte amara,

intr-o ceasca mai mica sau mai mare de fericire.

O cana de cafea seamana cu viata,

ma gandesc ca daca te invart imi intorc norocul.

Viata bauta in cesti colorate si parfumate,

cafeaua neagra aduce in zile cu ploi detasarea si -n cele cu soare zambetul pe fata.

Uneori o amesteci cu zahar si pare ca zile din trecut revin ca un film,

alteori privesti pe geam si-n aburii ei iti imaginezi ca viata poate fi mai buna.

Poate maine.

Cine stie?

Ierburi aromate si gust dupa sufletul tau din acea zi,

mereu si mereu ne tot spunem ca maine ne va fi mai bine.

Un pic mai bine.

Viata aromata te pierzi in cafeaua de dimineata.

Soare de februarie colorat ca o cana verde si galbena de  cafea,

asortat cu doua cuburi de zahar.

Dupa gust.