Bogdanahelp's Blog

Just another WordPress.com weblog

Sarutul iernii Ianuarie 27, 2010

Filed under: Povestile mele,Povestile mele,Secvente — bogdanahelp @ 6:08 pm

Zapada sclipeste si stele aduc lumina in nopti de iarna tarzie,

frumoasa fata a iernii,

norocul tau  in trena de regi in galop de trasuri trase de reni,

ochi albastrii de fata si maini cu degete mici si reci,

cine esti,

mister sau zapada?

Iarna aduce ras de copii pe strazi si nestemate,

viata mai lasa-ne putin sa te privim in nopti  de iarna cand ninge ca-n basme,

 gustam sarutul iernii ,

 zapada cernuta in par si pe haine din cer,

 invatam sa intindem mainile si vantul  ne zboare parul in valsul cu viata.

Oameni,

intindeti mainile catre cer din zapezi,

fericire cu

 orhideele albe din vase inghetate in forme de inimi,

 dragostea trebuie sa inalte,

 zboara  vulturi cand treceti sosele la munte,

invatati-le   zborul,

daca va simtiti singuri lasati mancare pe geam pasarilor,

 sunt locuri unde vin pescarusii albi in miez de iarna,

urcati treptele unor locuri sfinte si vechi,

 cautati-va pacea in zambet si tacere de icoane,

fericire de iarna in zbor de pescarusi si tacere de sfinti ,

frumusete in ninsori ca florile de liliac alb ce cad peste oras,

sarutul iernii te prinde mergand pe strazi stralucind in noapte

 viata     balci si  desertaciune ,

scuturati tristetile pe geam din gentile vechi si zambiti spre soarele iernii,

poate intr-o zi ne va fi dor de ierni si vom trai  cumva in lumi paralele.

 

Speranta

Filed under: Povestile mele,Povestile mele,Secvente — bogdanahelp @ 8:38 am

Trei zane bune au scapat din celebra cutie a Pandorei deschisa din intamplare de un muritor:

Speranta,

Inocenta si Naivitatea.

Printre multele rele care au scapat,

aceste fapturi angelice au reusit sa zboare in lume pentru a ajuta oamenii.

Te prabuseseti uneori si vine Speranta si te i-a de mana,

 te ajuta sa treci peste prapastii din viata ta, alteori te indragostesti pe neasteptate si cu Inocenta …

sunt zile si poate nopti cand poti dezlega mistere intunecate  din viata cu Naivitate.

Sufletul zboara peste timp si lasa in urma dare de lumina,

cad peste noi fluturii sperantei si inocentei,

 viata este vant de umbre si culori,

 joc ametitor de zbor si caderi ,

frumusete roza de naivitati de copii si dragoste.

Oamenii se intreaba ce ar face fara Speranta.

Oamenii pot trai fara dragoste dar fara speranta vietile se surpa.

Ciorchini de flori de salcam se leagana peste campuri si fete culeg verile prin ierburi inalte flori si paie rosii,

seamana de fiecare data cu zanele bune din celebra si misterioasa  cutie a Pandorei, se vad peste campuri doar capete blonde si soarele se joaca asa cum se joca si viata cu noi cateodata,

 cand umbra,

cand senin,

cand furtuna.

Daca pastram Speranta,

Inocenta si Naivitatea vom reusi sa mergem pana la capat,

 sa nu ne indoim de asta,

ne vom depasi limitele si vom zbura catre alte lumi,

poate acele lumi ascunse in sufletele noastre pe care  le colindam doar in Vise.

 

Tiganca Ianuarie 22, 2010

Filed under: Povestile mele,Povestile mele,Secvente — bogdanahelp @ 8:14 pm

O tanara tiganca infasurata in fuste colorate si saluri din lana galbene,

stand intr-o seara langa foc isi promite ca de maine va cuceri lumea,
uite asa,
ca vrea sa vada si alte locuri,

va fugi la noapte catre orasul plin de stele si de oamenii aceia ciudati.

Pe un drum plin cu maci rosii,

printre campuri de ierburi inalte pana la cer,

o fata se furiseaza sprintena si atenta in roua diminetii,

fuge de satra,

fuge de traditii,

setea noului si-a facut drum in sufletul fetei,

atenta la drum fata smulge macii de pe margine si-i pune in par,

 sa fie frumoasa cand va intra in orasul pe care  l-a vazut sclipind mereu de prin paduri.

Dupa ani de zile,
o frumoasa femeie se priveste intr-o oglinda,

are ochii negrii ca noptile intunecate de vara cu nori si in par scanteierea stelelor  pe plaja la mare,

apare pe copertele unor reviste cunoscute si viata ei pare roz dar sufletul tanjeste dupa libertatea dintr-o satra,

atingerea firelor ierbii pe piele,

sarutul vantului prin par verile,
pofta aceea de viata,

noptile care aduceau  misterul si dulceata verilor, oare unde sunt?

Oare pe ce le-o fi vandut?

Toti banii din lume nu pot cumpara fericirile si libertatile,
luxul te transforma in fazani colorati prea vanati .

” Mi-e dor de padurile mele, de fumul din satra,

de rasul copiilor si dragostea adevarata,
acolo nu aveam nimic dar aveam totul,
mi-e dor de mine insami,

de verile ce plecau in zbori de pescarusi,

de ierni cand ma infasuram in blanuri de urs si imi coloram buzele cu sange lor,

mi-e dor de noptile care pareau pesteri ale sufletului,

de prieteni,
de oamenii aceia care si-ar fi dat viata pentru mine, mi-e dor de mine,

de florile ce cresteau in salbaticie,

de feriga aceea inalta,

de fratii mei mi-e dor care -si scoteau cutitele si imi taiau cele mai frumoase flori sau cele mai mari bucati de carne,

 mi-e dor de vrajile facute de bunica si de busuiocul pus in san,

 Doamne eu am tradat intr-o zi libertatea si azi mi-e dat sa traiesc in colivie,

ca o pasare exotica dar trista,

asa e viata mea,
de fazan frumos si pus intr-o cusca…”

Libertatea in viata o gasesti in zambete de tiganci cu ochi negrii si viata adevarata
intr-un pahar de vin rosu servit cu o pastrama intr-o crama,

altfel devenim cam albastrii si viata va parea targ de fazani  impaiati.

 

Iubire verde Ianuarie 17, 2010

Filed under: Povestile mele,Povestile mele,Secvente — bogdanahelp @ 5:30 pm

Un inger s-a suparat acolo sus,

in cer,

 pentru ca unei fete i se intamplau mult prea multe lucruri rele si i-a adus in dar un baiat cu ochii verzi,

asa ,

 dintr-o data.

Cadourile ingerilor socheaza.

Ierburi de pelin si frunze fragede de primavara,

asa sunt ochii acestui baiat.

Fascinanti.

O lume verde in privirea lui.

Numai pentru ea.

Era lume undeva ,

intr-un loc vesel si plin de fum si ei ar fi vrut doar sa se  tina de mana.

Te poti indragosti oricand pe neasteptate .

I-a zapacit,

ea, dragostea,  i-a invartit in vant,

petale de crini albi in iarna,

cine esti ,

baiatule cu ochii  verzi ca iarba?

Tu stii cat de fericita ai facut o fata?

Stii ca ochii tai i-au ars sufletul ca pecetile marilor regi din alte timpuri?

Era muzica undeva si ea ar fi vrut sa-l  fi sarutat  pana dimineata.

Dimineti cu trandafiri si saruturi de fata.

Statuie fragila in parcuri budiste,

asa e Dragostea.

Dragoste curioasa esti,

apari cumva ca Zana Cea Buna ziua in amiaza mare…

extravaganta, misterioasa si dulce ca mierea.

„As face  rau de miere cu trandafiri pentru ca numai sarutul meu sa il vrea”, gandeste fata ” ,

„m-as unge din cap pana in picioare cu ulei de cocos sa fie in viata mea ca norocul pe care nu l-am avut vreodata”.

Se termina  ziua si tu vezi flashuri de lumina ca  lumina ochilor  ei,

pana mai ieri pareai atat de stapan pe tine,

aveai o viata bine organizata,

poate nici nu stii ce simti pentru fata asta,

o fi vre-o mare atractie sau poate fi chiar iubirea?

Tu aveai  alte vise  si iata-te visand la baiatul cu ochii verzi ,

te-ai intalnit cu el astazi si cand ai plecat nu ai avut curajul sa privesti in urma,

atat de verzi sunt ochii lui.

Atat de adanci.

Prea verde lumea ochilor lui pentru tine,

 ca smaralde insirate pe nisip la mare  in sarut de soare.

Parca ai lasa cate un margaritar sa picure in sufletul lui cand vorbesti si ametesti stiind ca poate fi numai pentru tine.

Tu stii…

nu ti-ar fi dat drumul de mana cand ai coborat dintr-o masina,

a privit lung in urma ta si el deja stia ca se indragostise de tine,

o straina,

altceva fusese de fapt motivul pentru care  ai venit,

 nu-i asa?

Parca ti-e frica sa  desi ai bea cu fata asta cafea la doua noaptea numai sa o auzi vorbind.

Abia ai cunoscut-o,

o sa astepti pana maine.

Veioza din camera fetei devine verde ca ochii lui in noaptea  asta si visele ei vor fi verzi.

Dragoste verde,

 pari flouorescenta te-ar picta pe pereti in camera ca sa luminezi in intuneric.

Sa aduci frumusetea ochilor  verzi in viata acestei fete precum colinele strabatute in zbor de puf de papadie.

Lume verde,

 iubire verde si crinii albi sa vegheze,

viata verde mai lasa  visele verzi in suflet de fata.

 

Vrajitorul din Oz si printesa adormita Ianuarie 14, 2010

Filed under: Povestile mele,Povestile mele,Secvente — bogdanahelp @ 7:20 pm

 

Pe undeva un vrajitor tot amesteca intr-un vas mare de ceramica sperand sa gaseasca un elixir pentru toate,

pentru dragoste,

vise si o alta lume.

Traieste intr-un castel din ciocolata cu porti cu serpi auriti care pazesc incolaciti o lume dulce .

Odata a fost un print cu mantii aurii si coroane cu diamante.

O fata i-a furat inima, dar vai, nu era o printesa dupa cum crezuse, ci regina vrajitoarelor din Oz, tara celor mai de temut vrajitoare.

I-a furat sufletul si l-a transformat intr-un vrajitor batran ce tot amesteca ierburile,

 l-a alungat din  palatele de clestar intr-o lume intunecata dar i-a facut un castel din ciocolata,

era o vrajitoare acre adora ciocolata,

insa  l-a blestemat sa caute tineretea vesnica.

Cad uneori frunze aurii din cer,

petale aduse de vant peste mari se lipesc de mantia vrajitorului si abia atunci isi aminteste ca este de fapt condamnat la o mare singuratate printre munti din ciocolata.

Nu plange niciodata,

el tot amesteca in marele vas ruginiu si vechi ca si blestemul ce sta la intrari pazit de serpii cu rubine pe cap,

sunt tot printi blestemati la intrare.

Intr-o zi albastra o fata cu o barca a vazut in soare cum stralucea ceva departe,

 semana cu roseata apusurilor pe mari cam  suparate,

erau rubinele din coroanele serpilor ce pazeau intrarea in castelul fermecat.

Drumul cam lung pe mare,

apa atat de sarata si soarele puternic,

 leganatul barcii si jocul pestilor colorati sarind din valuri ,

au adus somnul fetei cu parul negru ca misterul  noptilor de vara.

Singura a ajuns  barca la mal si vrajitorul si-a parasit marile  vraji si ierburile aromate,

 a luat  in brate fata si-a adus-o in lumea de ciocolata dar

fata tot nu se trezea, 

a asezat-o pe un pat de flori si ierburi incalcite,

serpii curiosi pazeau de la distanta frumusetea aceea venita la castel.

Strania fata era atat de obosita si visa ca innoata in ape albastre si se joaca cu pestii precum sirenele,

o atrageau mereu si mereu spre larg,

spre adncimea albastra si infinita.

S-a trezit uitandu-se mirata intr-o pereche de ochi albastrii care o priveau la fel de uimiti,

mirosea a ierburi amare de pelin si vantul aducea parca  un miros de ciocolata?!

Pe furis,

fata fura o bucata mica dintr-un colt de ciocolata si dintr-o data o lumina stralucitoare izbucni din toate  colturile castelului,

pe terasa inflorira crini si serpii se transformara in printii de altadata…crinii cei albi urcau cu putere pe ziduri de ciocolata si insula pustie se umplu de pelin colorat.

Dar unde era vrajitorul cu ochi ca peruzeaua?

Fugise intr-o camera din turnul castelului,

acolo exista singura oglinda din palat,

alergand pe scarile in spirala mantia cadea si el intinerea dar nu stia, blestemul se desfacea in bucati precum tunetul si un cavaler ratacitor ingenunchie in fata unei oglinzi imense din cristal.

Un print al luminii de o frumusete aproape angelica,

 intindea mainile catre imaginea din oglinda .

S-a spart cu zgomot dintr-o data imensa oglindire din cristal si odata cu ea in mii de cioburi prefacute in praf amintiri urate si vrajile negre.

Pe scarile spiralate fata cu parul ca abanosul urca si parul ei stralucea in valuri pe umeri,

urca incet dar avea o finete de amazoana coborand de pe centauri,

atat era de frumoasa.

Acesta fusese blestemul,

 ca intr-o zi o frumoasa fata sa manance o bucata din castelul de ciocolata.

Magia se ascunde in suflete de vrajitori  ce cauta   prin vis castele de  crini albi si zambete de fata,

asa e viata,

pelin si magie de ciocolata.

 

Stea Ianuarie 10, 2010

Filed under: Povestile mele,Povestile mele,Secvente — bogdanahelp @ 4:17 pm

Cineva a dat jos din brad steaua din varf si a pastrat-o intr-o cutie stralucitoare de beteala argintie,

 pentru la anul…alaturi de confetii .

A scos steaua stralucitoare pe geamul camerei  ca sa o scuture de sclipici, mii de confeti stralucitoare au zburat in pomii de jos de pe o fereastra.

Pomi si confetii stralucind in noaptea  de iarna.

Baiatul se gandea ca-n viata lui sunt confetti  sclipire si straluciri de-o clipa.

  Un Revelion la munte  destul de exclusivist,

muzica buna,

sampanie,

distractie,

multe fete care pareau cumva ca din plastic,

‘”am bani, masini, fete dar incotro,

ce fac eu cu viata mea?”…

se gandea baiatul pe drumul de intoarcere,

printre nameti si curbe periculoase ,

avand un gol in suflet si  putin distrat dupa petrecere.

A oprit undeva sa se uite intr-o prapastie,

pericol si frumusete,

 asa este viata acestui baiat.

Deasupra zburau  vulturii si el se gandea ca  ei par mai fericiti ca   el,

asa salbatici   zburand peste zapezi inghetate…

pareau ca sunt multumiti si fericiti zburand peste inaltimi.

Se vedeau stele printre brazii aceia inalti,

sclipeau ciudat si frumos,

aerul devenise atat de rece si proaspat,

 acolo sus,

langa acea prapastie  si incercand sa filmeze vulturii in zbor baiatul a vazut o stea,

i s-a parut cea mai frumoasa dintre toate.

„Vei fi mereu steaua mea pentru ca tu semeni cu steua din bradul meu de acasa…”

si  brusc abia a asteptat sa ajunga in Bucuresti,

 acasa in camera sa,

sa poata  despodobi bradul de Craciun.

Chiar i-a facut placere,

  chiar si mama lui l-a privit mirata dar incantata,

a facut  pana si curatenie sub brad…

si a simtit gustul bucuriilor demult uitate,

de copil,

cand bunicul spunea povesti extraordinare la gura sobei.

A doua zi s-a dus la un mormant uitat de lume intr-un cimitir la un colt de Bucuresti,

 cu o floare.

Acolo a lasat  multe lumanari arzand,

pentru bunici care-au plecat demult si revin in viata noastra in zbor de pasari si miros de brazi.

In acea zi s-a simtit fericit si-a inteles ca magia si fercirea in viata o gasesti in lucrurile simple,

a deschis in urmatoarea noapte ferestrele largi,

sa mai vada acea stea,

poate vulturii de acolo de sus de pe acea sosea taiata in stanca l-au invatat ceva,

 l-au invatat sa caute spre  stele oriunde s-ar afla.

 

Fulgi de zapada Ianuarie 9, 2010

Filed under: Povestile mele,Povestile mele,Secvente — bogdanahelp @ 5:52 pm

Ninge atat de frumos incat pare ca de acolo de sus cad flori de iasomie.

O ultima privire intr-o oglinda si fata coboara pe scari la intalnire,

nu are rabdare sa astepte liftul lasand in urma parfum usor ca o dara de lumina.

Nu stie inca ce simte cu adevarat pentru acel baiat,

 vrea doar sa se plimbe prin ninsoare si ninge iar parca doar pentru ea.

El este inalt si ochii lui albastrii au o liniste care-i place fetei,

 ea este cam agitata .

La inceput nu-l prea suporta,

era cam arogant,

dar a prins-o in vraja lui si sufletul fetei s-a aprins,

desi el nici macar nu banuieste.

Ei mereu i-au placut inceputurile…poate ca in viata ei sfarsiturile au fost tragice,

are fata aceasta  un gust pronuntat pentru drama si iubiri imposibile .

Ea visa cumva la altcineva cu ochii verzi ca marea dar baiatul respectiv iubea ,

de fapt,

pe altcineva… si doar se juca…si fata s-a suparat atat de rau incat s-a periat o ora in oglinda furioasa ca  cineva si-a permis sa o refuze ,

ofensa suprema si o fata cam bosumflata,

 telefonul suna si un baiat cu ochii albastrii aduce lumina.

Nici macar nu-l observase atat de prinsa fusese in visul ei.

Afara ninge peste ei si in lumina de undeva fata observa niste gene intoarse parca facute cu rimel si il intreaba daca-l foloseste…

„Ciudat, ce bine ma simt cu el…”

film,

 pizza,

vorbe si parfum,

iarna aprinde inimile si fulgii de zapada se joaca cu noaptea.

Ea a uitat  de suparari,

 parul ei pieptanat de 100 de ori straluceste cu fulgi de zapada in el si lumea se invarte,

mereu si mereu viata deschide  alte usi cand altele se trantesc de multe ori fara sa stii de ce.

Lume invartita m-as lua la hora cu tine,

gandeste fata tinandu-l pe baiat de mana,

as incinge o batuta ca-n Moldova aici,

in buricul targului pentru viata,

noroc si -o dragoste ,

 daca nu m-ar crede nebuna l-as pune la o batuta si-o invartita sa se opreasca lumea-n loc si sa ne filmeze,

sa ne de-a  la ” Romania te iubesc…”

si maine sa ajungem vedete,

 asa de draga imi e viata in seara asta…

A nins in seara aceea cu povesti si cu ras si cu sarutari furate in lumina de stele .

Uneori,

 viata ne aduce o poveste in dar pe neasteptate,

ca o pizza cu cele mai bune ingrediente servita la pat

 cu  un pahar mare  de  coca-cola rece .