Floarea din ierburi noiembrie 18, 2009

 Am auzit ca florile cele mai frumoase cresc undeva ascunse printre ierburi.

Daca dam la o parte ferigile, banuiesc ca lumina va face curat si florile se vor inalta singure.

Sunt greu de gasit acele locuri dar daca iti faci curaj si nu ti-e frica sa cauti le descoperi singur intr-o zi.

Sunl locuri in munti unde ferigile cresc inalte ca in basme, sunt paduri de ferigi.

Am cunoscut odata o fata careia nu-i era frica sa se afunde printre ele.

Se spune ca ele, ferigile, infloresc doar odata peste an si daca culegi acea floare toate dorintele se implinesc.

Ciudat, infloresc noptile.

Iti trebuie un felinar in mana ca sa poti strabate desisul de ferigi precum Alice in Tara Minunilor.

Este cam intuneric pe acolo si sunt multe alte carari , te poti rataci atat de usor printre ferigi, sau poti sa mergi in cerc fara sa stii.

Poate ca ai norocul sa vezi cum ele infloresc, intr-o noapte si sa furi acea floare numai pentru tine sau poate ca altii au trecut la cules innaintea ta, cine mai stie?

Padurile de ferigi sunt umblate de multi CALATORI, tot asa, ca tine.

Te vei obisnui in timp cu aceste cautari prin intunericul vietii si vei regasi acea floare fermecata la tine in suflet, omule.

Atunci  te vei opri din cautari, o vei planta  in ghiveciul sufletului tau si ea se va inalta peste timp.

Florile fermecate sunt in sufletele noastre.

Inima de tiganca noiembrie 14, 2009

Ne-am adunat intr-o seara in jurul unui foc de tabara si am dansat pentru iubire, am adus flori rosii ca sangele si le-am pus pe altarul viselor.

Mirosea a portocale , cineva le-a pus pe foc cojile,iarba era inalta si erau atatea flori, ca mi-e ra frica sa nu calc pe ele.

Stiu ca am trait pe undeva asta.

Este ca si cand as trece prin oglinzi colorate in alte vieti, cand toate sunt intr-una singura.

Si este cineva care ma tine de mana.

Uneori este cam intuneric dar regasesc lumina de fiecare data.

In viata  mea sunt iubiri paralele din lumi paralele, ce ma fac sa trec curajoasa prin viata chiar de una singura.

Mai ratacesc uneori dar, de fiecare data, puterea focului si a dragostei pentru viata invinge.

O fata cu inima de tiganca, cu suflet de tigroaica si cu ochii ca murele coapte verile cand imi placea sa fac plaja pe pietre pe langa Dunare, printre serpi si ganganii.

Erau prieteni toti cu mine., ma priveau mirati serpii si sasaiau:” ce cauti  fata pe aici?..”

Erau acolo niste  flori galbene precum crinii, printre ele faceam plaja si puneam porumb la copt.

In spate era un cimitir parasit dar ma gandeam ca sufletele celor de dincolo se bucura cand vad copii ca mai trec pe acolo.

Era ca in povestile gotice, ireal de frumos totul si Dunarea care parca te vrajea atat de frumos stralucea apa..si linistea, ca o rugacine intr-o biserica de Craciun, aruncam cu pietre in apa si ele faceau vartejuri ce speriau pestii, uneori se mai asezau si fluturi pe apa, cred ca oboseau…si o fata cam razboinica ce-i drept, se facea aramie precum ciocolata, singura pe niste colturi de stanca.

Imi caram din Bucuresti jurnalele si scriam tot ce facem in vacante, scriam mult despre orice, pentru ca apoi, la intoarcere sa am ce citi.

M-am tinut copil fiind intr-o zi dupa o satra de tigani si mi-au dat zmeura intr-un cos , o tiganca mi-a ghicit in palma si mi-a spus ca -n viata mea va fi o dragoste neagra, ce imi va aduce moartea intr-o zi.

Am stat cu tiganii pe pietre si m-am simtit ca o printesa gipsy, am privit toti barcile care  treceau  departe de acel loc , pareau pictate desi se miscau, parca pluteau pe apa,cumva in tacere… 

Cand au plecat mi-a spus tiganca aceea cu fuste verzi si galbene ca am ochi de tiganca de satra.

Am privit mult dupa ei  in acea zi, si stiam ca voi iubi intotdeauna libertatea si zborul in viata.

Al sufletului.

Si iar revin in lumea mea si nu stiu cine ma tot i-a de mana…

Era un baiat, odata…

Atat de mult ne-am iubit, incat se pare ca am strabatut, cumva impreuna, alte realitati.

Ne-am trezit pe o plaja, undeva foarte departe, de era mare sau ocean cine mai stie?

Era in visul meu si iar m-a luat de mana si m-a adus undeva, era alt loc, cine stie pe unde mai eram..dar m-am trezit cu nisip in maini  si cu orhidee

Si iar mi-a placut sa ma joc , sa dansez precum tigancile langa un foc ,desculta si plina de viata.

Am desenat in nisip intr-o noapte  numele tau si pe al meu , le-am scris cu bete din bambus si le-am  ornat cu scoici si tot le-a sters apa, iubire oare de ce dispari precum vantul?

Am incercat sa te prind cumva cu mainile precum copiii jucandu-se cu papadii dar tu ai zburat peste timp.

Iubire ca un fum dintr-o tigare, daca as fi putut te-as fi prins intr-un borcan, cum prindeam gazele stralucitoare  cand eram mica.

Te-as fi pus intr-un insectar si te-as fi prins acolo pentru totdeauna…dar a venit ploaia si au zburat toate  buburuzele  prinse de mine pentru ca vantul a rasturnat toate borcanele mele.

Le si pictasem , unul era verde, altul mov, si unul parca albastru…dar ploua atat de tare incat nu se mai vedeau culorile..furioasa am aruncat o plasa dupa buburuze dar ele au scapat.

A doua zi era soare si am pus borcanele la fel, in linie si m-am distrat tragand cu prastia in ele, visele mele, din cioburi am facut vitralii si l-am pus pe o casa undeva la tara, ca sa straluceasca, asa cum as fi vrut eu sa fi fost dragostea.

Doar un ciob l-am aruncat intr-o apa de munte, m-am ambitionat sa privesc cumva de la distanta acea mare distrugere, pentru ca mi-am  adus aminte de ceea ce mi-a spus acea tiganca, de dragostea mea ca un blestem..si am lasat acele cioburi sa se duca pe ape…departe..departe…foarte departe de sufletul meu.

Au venit alte buburuze si erau foarte curioase ce face fata aceea cu un ciob colorat in mana pe malul unei ape?

Le-am pus pe toate pe acel ciob si le-am dat drumul pe apa, “,duceti-va , plimbati-va, distrati-va,  voi stiti sa zburati, nu va innecati.”…noi oamenii , mai intram uneori si la apa,ne mai balacim  in ape tulburi, unii se mai gata de cate ceva, altii se amuza si  unii se scufunda de tot.

Eu cred ca niste copii au oprit acel ciob frumos colorat  si au construit un castel din nisip iar ciobul era o alta fereastra.

De aceea am inima ca de tiganca si imi place sa adun cioburi frumos colorate si sa construiesc castele, de aceea iubesc focul si imi plac cununile din flori de camp.

Eu daca ma voi plictisi intr-o zi de vara ma voi lua dupa o satra  de tigani , imi voi pune fuste colorate si crete si bluze din dantele inflorate.

Ma voi duce dupa tigani sa imi pun flori in par, sa dansez pe langa focuri noptile si sa scriu si o carte, poate, asa cum mi-am promis, apoi o sa o rup si o sa aprind cu ea focul.

Gloria e doar pentru Dumnezeu.

Pentru noi, sunt doar vise.

Pasarea albastra noiembrie 13, 2009

Mereu am asemuit norocul cu o pasare albastra care sta cumva sfidatoare , facand parada, pe terasa unui castel vechi.

Norocul meu dupa care am alergat mereu in viata este o pasare albastra.

Pentru mine , norocul sta la capatul unei imense scari in spirala, pe care o urc desi nu pot vedea inselaciunile dinnainte.

Nu conteaza, au trecut multi oameni innaintea mea  pe aici.

Sunt  pe cont propriu, dar ma  hazardez sa ating stelele, fara balustrada, sa urc pana la ultima treapta.

Am grija,am incredere, ..daca voi cadea, de acolo, de sus, voi fi singura vinovata pentru caderea mea.

De data asta merg pe mana mea..vreau sa -mi i-au avant si sa ma arunc in bratele bucuriei  pe care o voi simti la capatul scarii.

Macar pentru ca am urcat  pana la capat.

Mi-am fixat singura un tel.

Nu ma las impinsa de cine stie ce motivatii negative sau de scepticismul si critica altora.

In sufletul meu, doar eu stiu ce este mai bine pentru mine.

Ceilalti..doar vorbesc, nu au cum sa stie ca eu daca vreau pot sa fac lumea sa se invarta.

Cuvintele imi par albastre dar stelele acolo sus ma asteapta.

Am inceput sa invat sa ma lupt singura pentru fiecare vis, mi-as inchiria cate o stea si as mai lasa acolo cate o dorinta, sa trimit pasarea albastra la fiecare stea, doar pentru mine.

Macar daca le voi pierde, de acolo de sus vor parea comete.

Si altii se vor uita dupa ele si isi vor pune alte dorinte.

Nu se vor pierde, se vor face din nou  albastre si  vor straluci.

Si altii vor visa, la fel ca mine.

Iubire de papusa Chucky noiembrie 11, 2009

Nu am stiut ce sa-i raspund unei fete care era foarte hotarata sa-mi schimbe cumva speranta mea ca exista acea iubire ca in povestile cu printi.

Mi-a dat foarte multe argumente  si am zambit, dandu-i fetei dreptate, nu imi place sa daram parerea buna  a oamenilor despre ei insisi, dar depinde de structura.

Structura mea sufleteasca stie.

Intuitia mea imi spune ca “da”

De cate ori nu am ascultat-o am pierdut.

Ba da, mai exista povesti de dragoste cu printi, draga mea.

S-a schimbat doar decorul.

Fata aceea mi-a pus o intrebare de bun simt , ce as alege intre un “fat frumos”, acum nu stiu la ce s-a referit, sa aibe ochii albastrii sau ce…si un barbat mai in varsta, cu bani, vile si ..eventual vreun castel in Spania.

Pai nu as avea ce sa aleg, pentru ca mie nu mi se vor face astfel  de oferte si daca acel barbat va avea castele si povesti in Spania, va semana interior cu mine si eu sunt mobilata altfel.

Altfel nu as fi decat o planta intr-un ambalaj frumos si va spun eu, as fugi intr-o zi din toate castelele  acelea, departe, departe…

Eu nu stiu sa fiu doar o planta decorativa.

Nu voi fi niciodata.

Eu nu m-as duce chiar la extreme, intre si dintre..eu ma gandesc ca vine pur si simplu.

La mine ar veni pur si simplu pentru ca ma aflu intr-o perioada a vietii cand nu plang dupa nimeni, cand nici amintiri nu mai sunt infara de un vis frumos pe care l-am scris aici, poate si de aceea le scriu, sa fie ca un jurnal, pentru ca altfel le-as uita de tot.

Macar asa, citind, sunt sigura ca am  fost eu, ca sunt amintirile mele ,simt uneori ca am pierdut unele bucati si ca nu le-am asezat bine in acel  puzlle si l-am dat peste cap.

Le-am asezat atat  de haotic ca nici eu nu mai stiu care cum mai sunt…

De aceea eu cred in dragoste, pentru ca am trecut prin toate starile posibile si cand s-au linistit apele  a ramas  o fata cam bosumflata si a adunat toate amintirile astea si le-a runcat dintr-un vapor.

Intr-o apa cu valuri mari si albastre.

Au fost ani cand nu am putut sa imi amintesc cum arata un om la care  am tinut.

Daca as fi putut l-as fi pictat, dar mai mult imi place sa scriu despre asta.

Auzeam la stiri ca cineva, o fata, tot vista ceva si  a sarit peste balcon ca sa vada cum este?!

Amintirile nearanjate la capitolul trecut sau praf in vand pot duce la salturi peste balcoane in viata reala.

Te doare capul si iei o pastila dar inima cand te doare viata este cam albastra.

Uneori m-am  asemuit cu papusa  Chucky , aveam o calimara cu cerneala albastra si tare as fi vrut sa pot face o vraja , ceva, atunci, pe loc si cate un ex sa apara a doua  zi albastru pe strada si cu bube roz pe fata…

Am avut si eu momente din astea…cand mi-am dorit sa vin noptile precum strigoii si sa intreb  incet:”ce  faci, draga?…sunt eu, Bogdana.”..si sa  falfai cumva din aripi iar exul sa se lipeasca de vreun tavan…

Aham!

Dar mi-a trecut….si azi imi vine sa rad cu pofta.

Am avut si momente proaste in care am zis ca daca nu ma opresc din boceala vine fluviul sima  i-a din casa.

Si ma duce la usa la vreun ex de ma da in judecata pentru “hartuire”…

Deh! partea mea din papusa Chucky.

Iubirile mele de papusa Chucky.

Dar se pare ca partea cealalta din mine pana la urma a invins, cumva de copil care se distreaza azi copios, care mai umbla in vise dupa fluturi si dupa luna si dupa flori..le gaseste si tot mai umbla si iar se opreste, si iar se bosumfla,,si iar rade si iar plange, iar pe acea papusa Chucky am aruncat-o in Dambovita intr-o noapte, cand m-am intors cu niste prieteni dintr-un club si mi-am dat seama ca, in viata, sunt lucruri si oameni care te pot readuce pe linia de plutire.

Doar cu un cuvant.

Dar sa stiti ca era simpatica papusa mea Chucky.

Avea un par zburlit si blond in cap, cu suvite, o carie al un dinte si mereu urla:”va arat eu vouaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!!!”

Si apoi se ducea in camera ei sau la ea acasa si, furioasa isi mai smulgea un fir de par din cap..si se pare ca a avut multi nervi pentru ac, intr-o zi aramsa cheala.

S-a  vopsit atunci, am impresia ca mov.

Dar nu i-a placut.

Nimic nu i-a mai placut, ba a avut o perioada cand se imbraca  numai in negru, era ‘emo”.

Nci asta nu i-a mai placut.

Sa stiti ca eu cred ca ea de fapt, a vrut sa  sara in Dambovita.

Eu doar i-am indeplinit dorinta.

Mai pastrez ceva de la ea: ochii care mi se innegresc cand ma enervez.

Ochi ca de papusa..Chucky!

Si toate iubirile mele vor avea aceasta parte “chucky” pentru ca altfel mai bine imi astept motanul preferat  si vagabond sa vina sa mai manance si sa ma salute din mers, macar motanul asta ma iubeste sincer.

Aventurile unui cascador noiembrie 11, 2009

“Aventurile unui cascador” este o carte despre viata.

Am citit-o cand aveam 20 de ani.

Este un poem pentru toti prietenii  acelui cascador, din acea carte, pe care -i luase Ea , “Doamna alba”.

Este o carte de citit in dumnicile de noiembrie cu ploi.

Personajul cartii, cascadorul invata cea mai dura lectie :arta supravietuirii.

Isi pierde pe rand, prietenii, iubirile, visele, dar merge mai departe…cumva hilar, cascadorul supravietuieste incercarilor dure prin care trece, de necrezut chiar si pentru el….iar epilogul cartii este de film.

Noi toti suntem de fapt, cascadorii din acea carte.

Si facem cu totii salturi mortale..prin Viata.

Unii dintre noi se duc la acea Doamna Alba,  mult prea devreme , iar noi, cei care ramanem pe pamant avem datoria fata de noi insine, de a invata sa traim si de a-i invata si pe ceilalti.

Pentru ca viata este pulbere in vant, dar putem lasa dupa noi alte castele de vieti.

Zbor printre stele noiembrie 9, 2009

Viata este praf in stele, ea seamana de atatea  ori cu ochii unui tigru ce ne pandeste din intuneric dar poate fi in egala masura praf de soare, nisip de mare si povesti de corali.

Trece atat de repede, nu-i asa?

Poate tu nici macar nu ai apucat sa fi ce ai visat ca vei ajunge si te vezi cu mainile pline de de praful ce se scurge ca dintr-un corn, cade nisipul stralucitor si bate vantul peste noi.

Uneori bate prea tare, ne spulbera visele, prieteniile si dorintele.

Oamenii puternici sunt cei care se aduna de acolo de jos, singuri isi cauta capetele, isi gasesc cate o mana pierduta in vreun razboi nemeritat, se inalta pe pietre si isi i-au zborul..spre nicaieri.

Sa atingem stelele cu mana,sa ne alegem cate o stea si sa ne mai punem o dorinta, macar de sarbatori.

Este important  sa nu uitam sa facem asta.

Pleaca  singur pe drumul tau , doar tu cu Dumnezeu, omule dar tine  drumul drept.

Iar sansa se va intoarce.

Uneori nu se vede drumul din cauza stancilor, dar ele, stelele, vor lumina in intuneric.

Pare naucitor acel abis dar odata intrat in el nu mai simti frica si inveti sa te ti dupa stele.

Sa zbori.

Intotdeauna dupa razboi cad capete.

Am vazut barbati puternici ingenuncheati din dragoste pentru o femeie si invers, femei  cu minti ratacite   din cauza vreunui barbat.

Ea, dragostea…acele caderi aduc ura care nevindecata va lasa peceti in suflete.

Peceti ale durerii.

De ce sa nu ne alegem alte stele?

Sunt miliarde, milioane de femei, alte milioane de barbati…nu avem timp in viata reala pentru cate alegeri am putea face.

Macar daca am putea simti vreodata cu adevarat puterea si farmecul  iubirilor  stelare…daca am putea sa facem din sufletele noastre alte stele.

Poate si acestea vor cadea  dar in dragoste nu exista plasa de siguranta.

Poate tocmai de aceea este Magica?

Mie imi plac salturile in gol, tocmai pentru ca nu ai nimic de pierdut.

Poate imi mai rup inca odata gatul.

Nu-i nimic, il pun in ghips si tot voi fi in stare asa, ca o momaie, sa fac acel salt.

Fara frica.

Cateodata noptile mele sunt pline de stele, covor de stele  ce zboara cu mine printre vise.

Iar dimineata ma trezesc cu praf de vise si stele pe perna.

Nimeni  nu va mai putea trece de acel joc al stelelor din sufletele voastre , nimeni, niciodata, nu va mai putea sa va faca rau, daca vom invata sa iubim din nou fara frica…daca vom stii sa ne mai jucam cu stelele…si vom fi uimiti diminetile,cand ne vom trezi langa cineva mirati ca ne-am indragostit..

Din nou?

Cei doi copii de rege noiembrie 8, 2009

M-am trezit intr-o zi la portile unui castel roz si erau multe flori pe langa mine, roz, albe,miroseau foarte dulce..tin minte ca vantul batea usor si mi-am dat seama ca sunt pe malul unei ape.

Pe celalat mal, cineva imi facea semn cu mana.

In visul meu stiam ca tin mult la acea persoana.

Apoi am realizat ca ma trezisem in alt timp, aveam o crinolina la fel de roza  ca florile acelea mari si dulci.

Unde eram?

Nu stiu, dar imi era bine.

Pe cap aveam o coronita care statea foarte bine prinsa cu niste ace aproape invizibile iar baiatul de pe malul celalalt avea la fel, o coroana pe cap  si era imbracat stralucitor.

Eram o mica printesa intr-o lume fabulos de frumoasa.

Visul se tot repeta, decorul se schimba si florile si parfumul, dar baiatul si fata raman in visul meu.

Si sunt la fel de bucurosi sa se priveasca si sa -si  faca semn cu mana.

Nu am mai avut niciodata astfel de vise dar ceea ce simt este o legatura foarte puternica  cu cineva, nu stiu cu cine, probabil un strain care vine in viata mea, stiu ca va fi o dragoste romantica si el este partenerul visat.

Asta stiu si ceea ce este ciudat este ca incep sa visez innainte de a adormi pe deplin.

Stiu ca sunt eu in acel vis, cumva, stiu asta,pe el il vad in vis foarte bine si dupa aceea ma trezesc si il uit.

Este ca  si cand cineva incearca sa intre in lumea mea.

Dar este multa bucurie.

Strainul ce bate la usa din visul meu trebuie sa fie un om cu un suflet special si cu multa putere pentru ca reuseste de fiecare data sa ma faca sa simt in parfumul florilor.

Am mai visat flori, dar nu am deslusit niciodata mirosul.

Si linistea din vis este adanca.

Totul acolo este ireal de frumos.

Ma trezesc exact atunci cand vreau sa ma apropii mai mult de acea mica distanta ce ne tine departe cumva, in acel vis.

Nu a mai ajuns nimeni, niciodata, un strain la mine in vis si sa-mi ofere pe tava aceasta lume de basm.

Ma sperie putin legatura dintre noi, suntem ca doi copii de rege, cumva stralucim in vis si am sentimentul ca am gasit ceea ce vreau, straniu gand cand ma trezesc, desi nu simt vre-o tristete.

Parca as atinge cumva, putin cu mana, o alta dimensiune.

Daca l-as prinde de mana oare  ar fugi?

Pentru ca  simt ca structura lui sufleteasca este foarte puternica, de parca ar fi un om care ajuta oameni cumva, pentru ca straluceste, nu stiu, este un om cu o mare forta a spiritului, dar care are, undeva , bine ascunsa, o mare durere.

Asa am simtit cand l-am privit in vis si de aceea eu sunt celalalt copil de rege.

O sa incerc sa fac cate un pas micut si poate reusesc sa trec peste acel gol dintre noi.

Si visul meu va deveni realitate.

Regina noiembrie 5, 2009

Am fost intr-un loc frumos si foarte drag mie pentru a-i multumi lui Dumnezeu  pentru toata forta sufleteasa si toata stralucirea pe care  mi-o aduce uneori , pentru ca mi-a sters foarte multe intrebari fara raspuns si semnele de intrebare le-a transformat in certitudini.

Nu stiu de ce, de cate ori intru acolo ma simt cenusareasa si, de cate ori plec, in sufletul meu sunt Printesa.

Mi-am facut din asta un obicei, poate cel mai drag mie.

M-am simtit ca o regina pasind intr-un templu si aducand ofrande, dar nu am adus perle si diamante, am adus multumire .

Imi place sa ma descalt si sa merg asa in acel loc, atat  de pretios mi se pare.

Mi se parea ca mi-am pus trandafiri rosii in par si ei straluceau ca nestematele si ploia de afara s-a transformat in magie, era o  lume din care venisem dar intrasem intr-o alta.

Uitate au fost toate cand am intrat  si parca lumea s-a oprit in loc.

Mi se parea ca totul  se poate sfarsi aici, in acest loc si incepand cu acesta zi, pentru ca mi-a fost dat sa cunosc bucuria de a ma reculege si marele noroc de a ma gasi acolo, mi-a fost dat sa gust din minunile facute pe nesimtite in viata mea si sa ma aflu sub protectia unei puteri de acolo de sus, necunoscuta mie, parca as fi ghidata in intuneric.

Acest miracol este de acum doi ani de zile cand m-am dus  cerand disperata ajutorul pentru ca nu mai imi gaseam drumul.

Cumva, pe negandite, ca un fum, am fost invaluita cu protectie si viata mea s-a schimbat, au venit langa mine oameni care trebuie sa vina si m-am despartit de oamenii care nu au ce cauta langa  mine.

Mi-a fost data puterea de a accepta  desi nu pot intelege.

M-am rugat lui Dumnezeu in felul meu si am stiut ca intr-o zi ma va auzi.

M-a auzit si m-a ajutat foarte repede, facand curatenie in jurul meu .

Multe lucruri, multe vorbe au fost de neanteles pentru mine.

El le-a facut sa fie simple de acceptat, m-a ajutat sa trec peste niste piedici din viata mea atat de frumos , mi s-a dat putere de a – mi inalta capul si de a pleca pe drumul meu mai departe dupa niste lovituri  care , poate, pe altii i-ar fi ingenuncheat.

Fara trufie am plecat.          

Am plecat cu smerenie in suflet pentru ajutorul care mi-a fost dat, acela de a nu ma mai pierde sub ce va fi sa vina.

Sa fiu regina in ploi de noiembrie, sa ma simt o printesa cu buchete de trandafiri albi in brate , cu trena de fluturi in urma, sa cada petalele florilor , sa faca drum , sa faca carare, sa fie gasita  de altii.

As pune ciorchini de struguri mov pe tavi din lemn si as vrea ca din ei sa creasca mari de struguri peste ape pentru ca oamenii sa paseasca in vise peste ele si sa ajunga in acest loc.

As lasa stele sa cada cerandu-le voie ca sa va arate drumul bun, asta as vrea in seri de Craciun ca si altii sa guste din minunile care pot spala suflete.

M-as ruga pentru minuni adevarate precum miracolul din acea zi, ca din acea  mare bucurie sa se faca fluturi si stele si luna si soare , sa lase  dare de lumina in intunericul din vietile unora si sa le aduca fericire.

 Mie cineva  mi-a lasat flori in urma si eu m-am tinut dupa florile acelea, cred ca a fost un inger care mi-a deschis atunci un drum, fara sa stiu si fara sa pricep.

M-am tinut dupa stele si ingeri  nevazuti in  acea seara de Craciun.

Mi-au aratat drumul si vantul si a maturat valurile cenusii ce ma faceau sa nu vad.

Era iarna atunci si fulgii cumva au stralucit , vantul m-a impins  de  la  spate precum in povesti cand aduce printese  ratacite in castele cu printi frumosi.

Acela a fost cadoul special pentru mine, cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodata.

Este un loc in care ma simt ca acasa si il iubesc din toata inima.

Bestia noiembrie 5, 2009

Fiecare avem propriul nostru demon personal sau particular, acolo in suflet, cu care trebuie sa ne impacam in viata.

Probabil cu unii dintre noi e din copilarie.

Putem avea izbuniri de furie dintr-o data fie impotriva noastra ,fie impotriva celor apropiati.

Momente de proasta dispozitie, depresie sau bestia se manifesta ca o boala psihica.

Sa ne intrebam ce obiceiuri rele ne opresc din ceea ce vrem sa demonstram.

Poate traim in iluzii si trebuie sa ne trezim?

S-ar putea sa avem nevoie de bestia noastra dar trebuie sa detinem controlul asupra ei, sau vom fi in pericol.

Obsesiile, violenta pot aparea cand ne permitem sa fim afectati de dorinte sau frici irationale.

Daca putem imblanzi bestia din noi si sa o facem sa lucreze in favoarea noastra, vom avea parte de o libertate ce nu ne va putea fi luata.

Sa nu va simtiti neajutorati  sau rusinati pentru ca ve -ti da putere si curaj celor care vor sa va vada esuand.

Despre prieteni noiembrie 2, 2009

Imi place sa stau la taclale cu oameni care ma cunosc si de care imi pasa, restul ca sa fiu sincera, care te eticheteaza sau care fac orice sa iti puna piedici ca sa iti rupi gatul , ma cam lasa rece.

Imi vine sa casc sunt atat de plictisita de astfel de” matragune” cum le spun eu…

Ne-au impinzit cei cu suflete goale si fara culori, dar noi, ceilalti, trebuie sa ne transformam in torte si sa ne insiram pe niste piste de avioane imaginare, pentru ca lumina noastra sa fie vazuta de acolo, de sus!

Sa mergeti innainte pe drumul vostru , chiar daca altii au suflete goale si vor sa va aduca gust amar  in suflet, voi sa plantati gutui si iarna sa le puneti la ferestre, sa alunge spiritele rele.

Daca voi stiti ca asa trebuie, asa sa faceti.

Si, intr-o zi, va fi bine.

O sa vedeti.

Trebuie sa ne tinem de maini si sa facem cercuri si drumuri si piramide de torte, pentru ca nu putem  reusi decat impreuna…

Imaginati-va  ca acolo , de sus,   avioanele sperantei  trebuie sa gaseasca drumul spre noi, oamenii si ca suntem datori sa cautam Lumina.

Sa va alegeti prietenii nu dupa ochii albastrii sau conturile din banca, ci pentru ca, atunci cand ati avut nevoie, v-au scos din necaz.

Sau din mai multe.

Din tristeti.

Pe ceilalti lasati-i in pace, isi vor rupe dintii intr-o zi si noi , ceilalti, vom trece peste ei crezand ca  sunt nuci…iar nucii vor creste  spre cer cu toate dorintele noastre.

Si vor inflori salcamii intr-o zi pana la cer pentru cei care  mai stim sa ne luptam pentru vise.

Imi place sa stau la taclale, langa un prieten bun sau o prietena buna.

Sa stau pur si simplu si sa vorbesc cuiva despre un secret din viata mea care este doar al meu dar am incredere si pot sa i-l spun stiind ca  secretul meu va ramane …secret!

Acestia sunt prietenii adevarati.

Daca vreti sa vedeti cine este prietenul vostru, spuneti-i un secret imaginar si rugati-l sa pastreze tacerea.

Numai asa veti cunoaste prietenia in viata.

Imi place sa vad ca, desi am trecut prin multe , mi-am pastrat o parte din inocenta si din exuberanta .

Eu nu m-am acrit pe dinauntru, ca altii.

Pe mine ma plictisesc ingrozitor astfel de oameni.

Abia m-am intors de la un pahar de vorba  cu o  amica de-a mea.

O cunosc de 11 ani si femeia asta stie sa ma faca sa vad si partea plina a paharului, sa-mi mai tempereze reactiile mele atat de impusive, deh, asta sunt si sa ma readuca pe drumul cel bun.

Si nu mi-o impune.

Mie mi-e foarte frica de pedeapsa divina si daca altora nu le este, bafta lor!

BUCURATI-VA PRIETENI

DE PRIETENI SI DE FRATI…

  Mai cresc totusi nuferi albi  pe campiile mele albastre…

Sunt teribil de plictisita de oamenii care pariaza totul pe bani.

Ma uimesc astfel de oameni, pentru ca eu nu-i pot intelege.

Invatati sa va protejati de rau cumva.

De aceea eu cred in rugaciuni, au o forta extraordinara.

Dar sa nu lasati niciodata veninul  serpilor  sa va otraveasca vietile.

Pe unii nu puteti sa-i starpiti, dar trebuie sa invatam sa ne jucam cu serpii.

Trebuie sa invatam sa-i recunoastem si apoi sa-i izolam.

Este foarte simplu, nu-i bagati in seama dar reactionati  dur impotriva oricarei nedreptati.

Invatati sa va faceti din cuvinte arme si ele vor lupta pentru voi, dar nu uitati niciodata sa va bucurati” de prieteni si de frati ‘.

Si daca nu aveti prieteni, gasiti-i!

Vor veni si recompensele intr-o zi si vor fi ca picate din cer.

In viata conteaza ce lasam in urma.

Unii lasa averi, altii cantece in care gasim averi.

Pentru suflete.

Ion si Doina Aldea Teodorovici

Bucurati-va

Eu ma grãbesc, tu te grãbesti, el se grãbeste,
Imbãtrânesc, îmbãtrânesti, îmbãtrâneste
Ce am iubit, ce n-am iubit, ca-ntr-o poveste
Simplã de tot, scurtã de tot viata ne este

Uite din nou trece pe drum fata zglobie
Uite-un bãiat floare si-a prins la pãlãrie
Uite un prunc râde in prag, ai , nãzdrãvanul
Uite un mos tace-n toiag alb ca troianul

Refren:

Bucurati-vã prieteni de prieteni si de fraþi
Bucurati-vã de-un nume ce vi-i dat ca sa-l purtaþi
Bucurati-vã de-un cântec, de-un amurg cu flori de tei
Bucurati-vã o viatã de lumina dragostei

Muntele ieri ne-ademenea, astãzi ne doare
S-a implinit, nu s-a-mplinit visul cel mare
Cine sunt eu, cine esti tu, cine e dânsul?
Noi am stiut zborul inalt, dorul si plânsul
Zilele vin , zilele trec, ce va rãmâne,
Suflet de lut necunoscut, suflet de pâine
Grijile cresc, toamnele cresc, viata descreste,
Eu ma grãbesc, tu te grãbesti, el se grãbeste

refren